Trump afirmă că s-au înregistrat „progrese importante” la întâlnirea dintre trimisul special Witkoff şi Putin


Liderul de la Casa Albă a mai precizat că i-a informat pe unii dintre aliaţii europeni ai Washingtonului, relatează News.ro cu referire la Reuters.
„Trimisul meu special, Steve Witkoff, tocmai a avut o întâlnire extrem de productivă cu preşedintele rus Vladimir Putin”, a declarat Trump într-o postare pe Truth Social. „A fost înregistrat un mare progres. După aceea, i-am informat pe unii dintre aliaţii noştri europeni”, a scris Trump.

„Toată lumea este de acord că acest război trebuie să ia sfârşit şi vom depune eforturi în acest sens în zilele şi săptămânile următoare”, a adăugat el.
Anterior, Reuters a transmis pe surse că Donald Trump a vorbit la telefon cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a purtat miercuri trei ore de discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin la Kremlin.
Rusia a declarat că Witkoff a purtat discuţii „utile şi constructive” cu preşedintele Vladimir Putin, cu două zile înainte de expirarea termenului limită stabilit de preşedintele Donald Trump pentru ca Rusia să accepte pacea în Ucraina, în caz contrar riscând să se confrunte cu noi sancţiuni.
.png)
.png)