Ursula Von der Leyen speră să „avanseze şi să reechilibreze” relaţiile dintre UE şi China. Preşedintele Comisiei Europene s-a întâlnit cu Xi Jinping


Cei doi lideri europeni sunt aşteptaţi să discute despre dezechilibrele comerciale, accesul pe piaţă şi pământurile rare în cadrul discuţiilor cu Xi Jinping şi premierul chinez Li Qiang, scrie News.ro.
Cu puţin timp înainte de începerea summitului, Ursula von der Leyen a adoptat un ton conciliant, scriind într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X că întâlnirile vor fi o oportunitate de a „avansa şi reechilibra (relaţia)” dintre Uniunea Europeană şi China.
„Sunt convinsă că poate exista o cooperare reciproc avantajoasă”, a declarat Ursula von der Leyen în mesajul său, după ce ultimele săptămâni au fost marcate de tensiuni între China şi cei 27.
Summitul, organizat pentru a marca cea de-a 50-a aniversare a relaţiilor diplomatice dintre China şi Uniunea Europeană, va oferi ocazia de a discuta chestiuni precum vehiculele electrice şi supracapacitatea industrială chineză.
.png)
.png)