Vitalie Cazacu // Buturuga mică a lui Voronin poate răsturna carul mare al așa-numitului bloc patriotic

Cine ar fi crezut că Vladimir Voronin, cel care era invocat de nostalgicii bocancului rus drept „cel mai bun președinte” al Republicii Moldova, va ajunge să fie desființat chiar de propriii lui „admiratori”, în prezent „vulturi” declarați ai putinismului local?

Explicația e simplă: Voronin a apăsat pe butonul interzis. Declarația lui despre „kuliokul” lui Igor Dodon, cu suma exactă de 860.000 de euro, a lovit drept în creștetul așa-zisului bloc electoral patriotic, construit la indicația și sub tutela Kremlinului. Cu o singură frază, bătrânul comunist l-a pus în încurcătură atât pe partenerul său de bloc, cât și întreaga arhitectură electorală care miza pe imaginea de „opoziție patriotică”.

Cum reacționează Dodon? Previzibil și stângaci: aruncând vina pe guvernare, invocând „provocări” și insinuând că Voronin ar fi manipulat din afară. Când a fost întrebat concret cum ar fi putut PAS să-l determine pe aliatul său să facă asemenea declarații, Dodon s-a pierdut în explicații confuze și a ajuns să sugereze, cu o doză de superioritate, că totul s-ar datora „vârstei” fostului președinte comunist. Doar că problema lui Dodon nu este Voronin, nici PAS, ci propria sa biografie politică, presărată cu diverse pungi, genți, curcani, valize și anchete penale.

De la „kuliok” și până la „geanta lui Șor”, de la dosarul Energocom și până la milioanele de lei fără justificare, toate scot la iveală imaginea unui Igor Dodon obosit, care mai degrabă se apără decât convinge. Iar încercarea de a-l marginaliza pe Voronin pe lista electorală ar fi o nouă dovadă de slăbiciune: comunistul numărul unu din Republica Moldova nu e doar un nume, e și un simbol dificil de ignorat, un personaj care, oricât ar fi considerat „confuz”, poate destabiliza prin simpla lui prezență.

„Blocul patriotic” începe să semene mai degrabă cu o improvizație în care fiecare actor joacă după propriul scenariu. Oficial, vorbesc despre unitate, dar în culise se acuză reciproc, își măsoară influența și își numără prietenii de la Moscova. Ceea ce îi face vulnerabili nu sunt criticile din afară, ci propriile fracturi interne.

În cele din urmă, „kuliokul” nu mai este doar o probă într-un dosar penal, ci oglinda fidelă a unei lumi politice construite pe tranzacții ascunse și loialități previzibile. În el încape toată esența politicii autohtone: bani negri, ambiții personale și promisiuni deșarte. Dacă acesta este „patriotismul” pe care îl propune „blocul patriotic”, atunci alegătorul ar trebui să se întrebe serios: în ce fel de pungă vrea să-și pună viitorul?

‍