Zelenski: Potrivit tuturor informaţiilor, livrările de ajutoare militare către Ucraina au fost restabilite

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Внешние
Livrările de ajutoare militare către Ucraina au fost restabilite, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, după ce Washingtonul suspendase săptămâna trecută unele transporturi de armament esenţial.
12.7.2025 12:32
12.7.2025 12:32
Deschide md
Внешние

În prezent, lucrăm împreună cu partenerii noştri la noi livrări de echipamente, la creşterea producţiei de arme în Ucraina şi la dotarea armatei noastre. Avem deja acorduri bune şi ne aşteptăm să încheiem altele – vom continua să lucrăm la acestea în săptămânile următoare. Este esenţial să implementăm fiecare acord cât mai rapid posibil, pentru ca oamenii să simtă cu adevărat că există mai multe forţe şi mijloace, mai multă protecţie a cerului nostru, mai multe sisteme de apărare antiaeriană. Acestea sunt priorităţi-cheie.

Am primit semnale politice la cel mai înalt nivel – semnale bune – inclusiv din partea Statelor Unite şi a prietenilor noştri europeni. Potrivit tuturor informaţiilor, livrările de ajutoare au fost restabilite. Vom continua să colaborăm, săptămâna viitoare, cu partea americană la nivel militar; în special, armata noastră va lucra cu generalul Kellogg.

Pregătim, de asemenea, noi pachete europene de sprijin în domeniul apărării. Ne aşteptăm la măsuri ferme în curând, inclusiv sancţiuni împotriva Rusiei pentru acest război – presiunea trebuie să producă efecte”, a declarat Zelenski, citat de BBC și News.ro.

Preşedintele american Donald Trump a declarat pentru NBC News, joi, că a încheiat un acord cu NATO prin care SUA vor trimite sisteme de apărare antiaeriană Patriot către Ucraina prin intermediul alianţei, în contextul intensificării atacurilor aeriene ruseşti.

Zelenski îşi exprimase anterior îngrijorarea cu privire la impactul acestei pauze asupra capacităţii de apărare a Ucrainei, în condiţiile în care livrările de sisteme Patriot şi obuze de artilerie de precizie se numărau printre armele a căror livrare fusese suspendată.

Rusia a intensificat în ultimele săptămâni atacurile cu drone şi rachete asupra oraşelor ucrainene, provocând un număr record de victime în rândul civililor.

În urma acestor atacuri, Zelenski a solicitat 10 sisteme Patriot. Bateriile Patriot detectează şi interceptează rachetele inamice şi sunt considerate unele dintre cele mai bune sisteme de apărare antiaeriană din lume.

Potrivit celui mai recent acord anunţat de Donald Trump, NATO va cumpăra sisteme Patriot din Statele Unite şi le va distribui Ucrainei.

El a precizat că alianţa va „deconta integral costul”, NATO fiind finanţată din contribuţiile statelor membre, inclusiv ale SUA.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md