Italia ia în considerare păstrarea secretului zborurilor de stat după ce semnalul satelit al aeronavei care o transporta pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar fi fost bruiat de Rusia, au declarat surse din cadrul Ministerului Apărării italian, potrivit The Guardian.
Cancelarul german Friedrich Merz a afirmat marți că președintele rus Vladimir Putin este „poate cel mai rău criminal de război din zilele noastre”, transmite dpa.
Investițiile antreprenorilor din Republica Moldova, realizate din resurse proprii, au crescut cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, două treimi din totalul investițiilor din trimestrul al doilea al anului curent au fost realizate de companii din surse proprii, în valoare totală de 6 miliarde de lei.
Organizațiile culturale din Republica Moldova vor putea participa, în condiții egale cu cele ale statelor membre ale Uniunii Europene, la proiecte de cooperare transfrontalieră, mobilitate artistică și promovarea diversității culturale.