Cincisprezece dintre cei optsprezece piloți necesari, pe malul stâng, pentru viitorul pod peste Prut de la Ungheni, sunt deja în curs de execuție, iar pe malul drept a fost turnat primul radier la calea 1, iar toți piloții necesari atât pentru culee, cât și pentru pile au fost deja definitivați.
Gestionarea incorectă a medicamentelor expirate rămâne o provocare pentru sănătatea publică și pentru mediul înconjurător în Republica Moldova. Deși în unele farmacii există containere speciale pentru colectarea lor, mulți cetățeni încă le dau la tomberon, le îngroapă sau chiar le ard.
După decesul soțului, partenerul rămas în viață poate solicita o indemnizație lunară. Alocația socială se acordă în cazul în care soțul decedat era pensionar și a beneficiat de pensie pentru limită de vârstă pentru o perioadă mai mică de cinci ani de la data stabilirii acesteia.
Consiliul Superior al Procurorilor a acceptat raportul emis de Comisia de evaluare a procurorilor în privința adjunctului procurorului general, Sergiu Russu, transmite IPN.
Pregătirile pentru sezonul rece sunt tot mai aproape de finalizare. În acest sens, primul ministru Dorin Recean a avut o ședință a Comisiei guvernamentale de coordonare a măsurilor de pregătire pentru sezonul de încălzire 2025-2026.
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, susține că prin aderarea la Uniunea Europeană, R. Moldova va reuși să obțină prosperitatea și stabilitatea.
Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, s-a ales cu o nouă funcție.
Curtea Constituțională a declarat inadmisibile mai multe excepții de neconstituționalitate care vizau Legea privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale, în special prevederile care permit Serviciului de Informații și Securitate să includă persoane fizice sau juridice pe lista celor asociați subiecților sancțiunilor internaționale.
Национальный банк Молдовы принял решение снизить базовую ставку, применяемую к основным операциям денежно-кредитной политики, с 6,25% до 6,00%. По данным НБМ, это решение, принятое единогласно, является частью серии мер по смягчению денежно-кредитной политики, направленных на поддержку национальной экономики.
Премьер-министр Дорин Речан председательствовал на заседании Совета Дорожного фонда, на котором был представлен отчет об использовании средств для национальных дорог общего пользования в первой половине года. Также был рассмотрен вопрос о перераспределении средств.
Antreprenorii din R. Moldova vor putea obține mai ușor finanțare, consultanță și alte forme de sprijin pentru dezvoltarea afacerilor, printr-un mecanism unic gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
România este cel mai mare investitor din R. Moldova, cu peste 250 de milioane de euro investiți anual și peste 1.700 de companii active pe piață. Totodată, companiile moldovenești din România „asigură peste 20.000 de locuri de muncă, având o cifră de afaceri în jur de trei miliarde de euro”.
Peste 700.000 de militari ruși sunt desfășurați pe 'linia de contact' din Ucraina, unde Moscova derulează de luni de zile acțiuni ofensive și câștigă teren în anumite sectoare, a afirmat joi președintele Vladimir Putin la o reuniune cu liderii grupurilor politice din Duma de Stat.
Președintele SUA, Donald Trump, a afirmat, joi, în cadrul conferinței de presă de la reședința premierului britanic Keir Starmer, că Vladimir Putin l-a „dezamăgit foarte tare” în eforturile sale de a media încetarea conflictului din Ucraina.
Ucraina și-a intensificat atacurile cu drone asupra infrastructurii energetice a Rusiei de la începutul lunii august, în încercarea de a împiedica eforturile de război ale Moscovei și de a reduce veniturile Kremlinului, scrie Reuters.
Poliţia britanică a arestat joi trei persoane suspectate de colaborare cu un serviciu de informaţii străin, precizând că ancheta are legătură cu Rusia, relatează Reuters.
Când Diavolul vrea să cucerească minți, te face să crezi că nu există. Când Rusia e prinsă cu mâna în sac, la furat de bani, poziții politice, voturi, resurse, control, întoarce oglinda și-i acuză pe alții, în general România, Occidentul, UE, Franța în cazul Republicii Moldova, că face acest lucru.
În noaptea de 10 septembrie, în cadrul unui raid obișnuit cu rachete și drone asupra Ucrainei, un roi de 19 drone, potrivit părții poloneze, 24 drone, potrivit Kievului, a pătruns pe teritoriul Poloniei.
Republica Moldova traversează una dintre cele mai complexe perioade din istoria sa recentă. În pragul alegerilor decisive din toamnă, societatea moldovenească a devenit ținta unui război hibrid agresiv orchestrat de Kremlin, care combină manipularea informațională cu presiunile economice și politice pentru a submina parcursul european al statului.
Politicienii din Republica Moldova au un talent aparte de a transforma grotescul într-un ritual public, transmis în direct, unde surprizele nu mai șochează pe nimeni, dar reușesc mereu să răstoarne calculele.
În Murmansk, orașul unde sunt dislocate submarinele nucleare rusești, un bărbat s-a dus la toaletă. Doar că toaleta era, de fapt, o groapă săpată în pământ, lângă bloc. A alunecat și s-a înecat în fecale.
Председатель партии Движение Респект Молдова Мариан Лупу озвучил ряд фейков и неоднократно манипулировал в недавнем интервью модератору Георге Гонца.
Ministrul Educației, Dan Perciun, avertizează părinții cu privire la o nouă dezinformare apărută în spațiul public. Mai concret, despre mesajele trimise de unele instituții de învățământ prin care se sugerează deschiderea unui cont la o bancă anume, pentru a beneficia de cei 1000 de lei, oferiți de autorități pentru elevi înaintea anului școlar.
În timpul mandatului de bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah „a creat un întreg sistem de indemnizaţii sociale” – este mesajul promovat de reprezentanţii Partidului Inima Moldovei în frunte cu însăşi Irina Vlah, precum şi de către alţi membri ai aşa numitului Bloc Patriotic, din care face parte și Inima Moldovei.
Новая подделка массово продвигается в публичном пространстве. На этот раз люди публикуют сфальсифицированные видеокадры, на которых запечатлены бюллетени для парламентских выборов 28 сентября, на которых справа от партии PAS была проставлена печать VOTAT.
Генеральный прокурор Румынии Алекс Флоренца заявил, что организованная Россией масштабная гибридная война связана с президентскими выборами в 2024 году.
În weekend, brașovenii care locuiesc în zona Aleii Sânzienelor au protestat împotriva unei propuneri a Primăriei Brașov ce vizează construirea unor blocuri de 10 etaje, într-un perimetru în care regimul maxim de înălțime era de 4 etaje. Investitorul din spatele proiectului este Vladimir Tonu, originar din R. Moldova și apropiat al oligarhului pro-rus fugar Ilan Șor.
Alegerile parlamentare vor juca un rol important asupra direcției de dezvoltare a țării, cetățenii urmând să aleagă dacă Republica Moldova va continua drumul integrării europene, alături de peste 400 de milioane de cetățeni europeni, sau va opri acest proces.
Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării din România, a declarat că piloții avioanelor de vânătoare F-16 au avut aprobarea de a doborî drona rusă care a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al țării, dar, după ce au evaluat „riscurile colaterale”, au decis să nu deschidă focul.
Practica unor concurenți electorali actuali de a implica Biserica pentru a acumula capital electoral este la fel de răspândită ca și în alte alegeri.
Печать бюллетеней для парламентских выборов 28 сентября, предназначенных для избирательных участков в Республике Молдова. Стоимость печати бюллетеня составляет 0,69 лея, а общая стоимость — 1 929 070,95 леев.
Москва оказывает поддержку преступным группировкам Республики Молдова в захвате власти и назначении этих преступников во главе государства. Об этом заявил премьер-министр Дорин Речан.
Выборы 28 сентября будут посвящены не ПДС, а тому пути, по которому пойдет Республика Молдова — развитие в большой европейской семье или шантаж и страх со стороны России. Об этом заявил спикер парламента и лидер Партии «Действие и солидарность» Игорь Гросу.