Prin urmare, poziția de negociere a Moscovei se va schimba, transmite Agerpres cu referire la Reuters, EFE și France Presse, care citează agențiile de presă din Rusia.
Lavrov a declarat că, în noaptea de 28 spre 29 decembrie, Ucraina a atacat reședința oficială a președintelui rus din regiunea Novgorod cu 91 de drone cu rază lungă de acțiune, care au fost toate distruse de apărarea aeriană rusă.
„Astfel de acțiuni imprudente nu vor rămâne fără răspuns”, a spus Lavrov, adăugând că atacul echivalează cu „terorism de stat”. Șeful diplomației ruse a declarat că țintele pentru loviturile de represalii ale forțelor armate ruse au fost deja selectate.
Inițial nu era clar dacă Putin se afla în reședință în acel moment.
Lavrov a menționat că atacul a avut loc în timpul negocierilor privind un posibil acord de pace cu Ucraina și că, deși Rusia nu va părăsi negocierile, poziția Moscovei va fi revizuită.
De cealaltă parte, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a respins luni acuzațiile Rusiei, calificându-le drept „o nouă serie de minciuni”.
El a declarat reporterilor prin WhatsApp că Rusia încearcă, prin astfel de declarații, să submineze progresele înregistrate în negocierile de pace dintre Ucraina și SUA și că Moscova pregătește terenul pentru un atac asupra clădirilor guvernamentale ucrainene din Kiev.
Zelenski l-a îndemnat pe președintele american Donald Trump să reacționeze în mod corespunzător la amenințările rusești.

