Potrivit Rosselhoznadzor, Laboratorul Central Fitosanitar din Republica Moldova a fost auditat în 2023 și era singura instituție din stat a cărei competență în acest domeniu fusese recunoscută de serviciul rus. Confirmarea a fost valabilă timp de trei ani și a expirat pe 14 septembrie 2026.
Autoritatea rusă susține că, potrivit procedurilor sale, laboratoarele străine trebuie să treacă printr-un nou audit după expirarea acestui termen. În cazul instituției din Republica Moldova, o asemenea verificare nu a avut loc, iar Rosselhoznadzor afirmă că nu a primit o solicitare pentru efectuarea unui nou audit.
În aceste condiții, documentele eliberate de laboratorul moldovenesc nu mai pot fi utilizate pentru introducerea în Federația Rusă a semințelor și materialului săditor.
Rosselhoznadzor precizează însă că măsura nu reprezintă o interdicție generală asupra produselor provenite din Republica Moldova. Semințele și materialul săditor moldovenesc ar putea fi importate în continuare în Rusia dacă sunt însoțite de documente eliberate de laboratoare din alte state, a căror competență este recunoscută de autoritatea rusă.
Măsuri similare au fost aplicate laboratoarelor din Mexic și Cehia, care au fost, de asemenea, auditate de Rosselhoznadzor în 2023. Autoritatea rusă afirmă că instituțiile competente din cele trei state au fost informate despre situație.
Restricția privind documentele eliberate de laboratorul din Republica Moldova ar urma să rămână în vigoare până la efectuarea unui nou audit și reconfirmarea competenței instituției de către partea rusă.

