Potrivit acestora, Mova a părăsit R. Moldova după ce a fost privat de cetățenia moldovenească prin decretul președintelui Maia Sandu.
Un interlocutor al agenției IPN din Tiraspol susține că acesta a plecat în Turcia folosind pașaportul ucrainean, pe care, după cum afirmă el, îl dețin mulți reprezentanți ai administrației din Tiraspol.
Încercând să revină în R. Moldova, acestuia i-a fost refuzată intrarea. Potrivit informațiilor furnizate de surse, în prezent, Mova are, cel mai probabil, statutul de „persoană nedorită, a cărei prezență pe teritoriul țării este considerată inacceptabilă”.
Amintim că, la sfârșitul lunii februarie, nouă persoane care au deținut și continuă să dețină funcții în cadrul regimului separatist transnistrean au fost lipsiți de cetățenia R. Moldova printr-un decret semnat de președintele Maia Sandu. Printre ei se numără și Ruslan Mova, fostul așa zis ministru de interne de la Tiraspol.

