Potrivit BNS, salariul mediu din capitală a crescut cu 8,8% comparativ cu 2024, ceea ce înseamnă o majorare de aproximativ 1 500 de lei. Indicatorul include unitățile din sectorul real cu patru și mai mulți salariați, precum și toate instituțiile bugetare cu sediu central în municipiul Chișinău.
Datele statistice arată că evoluția salarială are loc într-un context de creștere economică în capitală. În anul trecut, producția industrială a crescut cu peste 4%, iar cifra de afaceri din industrie a înregistrat un avans de aproximativ 9% față de anul precedent.
Totodată, investițiile în active imobilizate au însumat circa 26,8 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 16% comparativ cu anul 2024.
Raportul mai arată că municipiul Chișinău continuă să concentreze o parte importantă a activității economice din țară. De exemplu, aproximativ 68% dintre turiștii cazați în structurile de primire turistică din Moldova au ales unități din capitală.

