În doar trei săptămâni, prețul benzinei a urcat cu 80 de bani pe litru, iar motorina s-a scumpit cu aproximativ 1,8 lei. Potrivit ANRE, majorarea bruscă a tarifelor este determinată de recentele sancțiuni impuse de SUA împotriva companiilor petroliere ruse Rosneft și Lukoil.
Biroul pentru Controlul Activelor Străine al Trezoreriei SUA a anunțat sancțiuni, ce vor intra în vigoare la 21 noiembrie, împotriva companiilor ruse Rosneft și Lukoil, precum și a oricărei entități în care acestea dețin direct sau indirect cel puțin 50% din capital.

