Potrivit Consiliului UE, aceștia ar fi fost implicați în operațiuni finanțate de Rusia, menite să influențeze alegerile parlamentare din septembrie 2025 prin scheme de corupere electorală și campanii de dezinformare.
În cazul Irinei Vlah, Bruxellesul susține că aceasta a avut un rol activ în organizarea unui miting electoral plătit, desfășurat în iulie 2025, care urmărea să creeze impresia unui sprijin popular pentru Blocul electoral ”Patriotic”. De asemenea, Consiliul UE afirmă că Vlah a efectuat mai multe vizite la Moscova înaintea alegerilor parlamentare, unde s-ar fi întâlnit cu oficiali ruși de rang înalt pentru a primi instrucțiuni privind coordonarea activităților electorale.
Pe lista sancțiunilor a fost inclus și Anton Tregub, descris de autoritățile europene drept un coordonator rus al partidului ”Moldova Mare”. Potrivit Consiliului UE, acesta ar fi încurajat acte de corupere electorală și alte practici ilegale în cadrul campaniei formațiunii, care ulterior a fost exclusă din alegeri pentru finanțare ilegală și cumpărarea voturilor. Deschide.MD a scris anterior despre legăturile sale cu partidul Victoriei Furtună.
Un alt cetățean rus sancționat este Anton Usov, acuzat că s-a infiltrat în structurile bisericești și a coordonat o campanie de influență prin mobilizarea preoților și transmiterea unor indicații privind opțiunile de vot ale enoriașilor. Totodată, acesta ar fi facilitat transferuri de bani prin canale rusești și colectarea sistematică a datelor cu caracter personal în timpul unor evenimente religioase.
Ceilalți trei incluși pe lista sancțiunilor sunt Iuri Vitneanski, membru al Partidului ”Renaștere”, Ruslan Garbalî, lider al OT Vulcănești a Partidului ”Renaștere”, precum și Alina Juc, fostă coordonatoare a unei rețele de dezinformare organizate de gruparea criminală Șor.
Potrivit Consiliului UE, unele dintre persoanele sancționate au legături cu organizația neguvernamentală ”Evrazia”, deja inclusă pe lista sancțiunilor europene. Organizația, cu sediul în Rusia, ar fi fost utilizată pentru recrutarea și instruirea activiștilor, răspândirea propagandei și coordonarea rețelelor de influență din Republica Moldova.
În urma deciziei adoptate luni, regimul european de sancțiuni privind Republica Moldova se aplică în prezent unui număr total de 29 de persoane și cinci entități.
Persoanele sancționate sunt supuse înghețării activelor deținute în Uniunea Europeană și nu mai pot beneficia, direct sau indirect, de fonduri ori resurse economice din statele membre. De asemenea, acestora le este interzisă intrarea sau tranzitarea teritoriului Uniunii Europene.

