Mai exact, membrii unui grup criminal organizat ar fi acționat coordonat, începând cu anul 2016 și până în prezent, fiecare având roluri bine stabilite. Aceștia ar fi utilizat mai multe entități juridice, inclusiv persoane interpuse de încredere, pentru a se eschiva de la achitarea impozitelor și taxelor.
Doar pentru perioada fiscală a anului 2016, obligațiile fiscale care nu ar fi fost declarate și achitate la buget sunt estimate la aproape cinci milioane de lei.
Astfel, pe 1 octombrie, procurorii PCCOCS, împreună cu ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat și ai Inspectoratului Național de Investigații, au efectuat percheziții la oficiile și domiciliile persoanelor vizate, precum și în mijloacele de transport ale acestora. În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat documente contabile, mijloace bănești, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă și alte materiale considerate relevante pentru dosar.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.

