Deschide.md

Schemă infracțională de milioane, cu apartamente: Trei persoane și-au aflat sentințele

Cristina Vlah
Schemă infracțională de milioane, cu apartamente: Trei persoane și-au aflat sentințele

Luau bani de la oameni și le promiteau locuințe. De facto, însă, i-au prejudiciat pe cetățeni de peste 11,6 milioane de lei.

Este cazul a unui grup de persoane, care în perioada 2012–2016, atrăgeau ilegal bani de la investitori, pentru proiecte imobiliare. Potrivit informațiilor oferite de Procuratura Anticorupție, au fost încheiate contracte inclusiv pentru etaje construite neautorizat.

Astfel, la 4 mai 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința într-o cauză penală privind comiterea infracțiunilor de abuz de serviciu și delapidare a averii străine.

„Instanța a recunoscut vinovată o persoană de comiterea infracțiunii de abuz de serviciu și a două capete de delapidare a averii străine, stabilindu-i, prin cumul parțial al pedepselor, o pedeapsă de 14 ani de închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, precum și privarea de dreptul de a gestiona organizații comerciale, obștești sau alte organizații nestatale pe un termen de 5 ani.

În privința acesteia a fost menținută măsura preventivă – arestarea preventivă, cu menținerea măsurilor de căutare dispuse anterior”, se menționează în comunicatul Procuraturii Anticorupție.

Un alt inculpat a fost recunoscut vinovat pentru abuz de serviciu, însă a fost liberat de pedeapsa penală în legătură cu intervenirea termenului de prescripție a răspunderii penale.

În cazul celui de-al treilea inculpat, instanța a stabilit că acesta a comis infracțiunile de abuz de serviciu și delapidare a averii străine în stare de iresponsabilitate. Ca urmare, a fost absolvit de răspundere penală și a fost  internat într-o instituție psihiatrică cu supraveghere obișnuită.

De asemenea, instanța a decis ca cele patru părți vătămate să primească de la inculpați echivalentul sumei de peste 23 000 de euro. Iar o altă victimă urmează să primească prejudiciul material de 12 000 de euro, cu o dobândă de întârziere echivalentă cu 12 270,10 euro, un prejudiciu moral de 50 000 de lei, precum și cheltuieli pentru asistență juridică în sumă de 10 000 de lei. La fel, instanța a dispus încasarea în mod solidar, din contul inculpaților, în folosul statului, a cheltuielilor judiciare aferente efectuării expertizelor, în sumă totală de 17 525,12 lei.

Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, în perioada anilor 2012–2016, unul dintre inculpați, activând în calitate de administrator al unor societăți cu răspundere limitată, împreună cu un complice și cu implicarea altor persoane, ar fi comis infracțiuni de delapidare a bunurilor în proporții deosebit de mari și abuz de serviciu, în cadrul gestionării unor proiecte imobiliare din municipiul Chișinău.

Inculpații ar fi preluat controlul asupra unei societăți comerciale și au inițiat colectarea mijloacelor financiare de la investitori – persoane fizice și juridice – prin încheierea contractelor de investiții pentru construcția unor blocuri locative. Deși proiectele erau aprobate într-o anumită formă, aceștia ar fi dispus efectuarea unor lucrări neautorizate, inclusiv supraetajarea clădirilor și modificarea destinației unor spații, contrar documentației de proiect și normelor legale în construcții”, mai informează Procuratura Anticorupție.

În același timp, ei ar fi utilizat și documentație neaprobată, fiind introduse în evidențele cadastrale date privind încăperi edificate neautorizat, ulterior înregistrate contracte de investiții pentru aceste spații. Ca urmare, au fost încheiate zeci de contracte de investiții neîntemeiate, inclusiv pentru etaje construite neautorizat, fiind prejudiciați investitorii.

Totuși, sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Este de notat și faptul că o persoană acuzată de infracțiuni este prezumată nevinovată - atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md