Deschide.md

Scuarul Parlamentului devine scena Festivalului-concurs „Te cânt, Patrie și Neam”

deschide-md
Actualizat la:
Scuarul Parlamentului devine scena Festivalului-concurs „Te cânt, Patrie și Neam”

Finaliștii Festivalului-concurs de muzică patriotică „Te cânt, Patrie și Neam” vor evolua în cadrul unei gale organizate sâmbătă, 13 septembrie, în scuarul Parlamentului. Interpreții vor fi acompaniați de Moldovan National Youth Orchestra, sub bagheta dirijorului Andriano Marian, transmite IPN.

Concertul de gală va reuni peste 1000 de participanți, ansambluri artistice și interpreți din întreaga țară, selectați în urma unei competiții desfășurate la nivel național. La finalul galei, participanții vor interpreta împreună o piesă dedicată dragostei de țară și de neam, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului.

Festivalul a ajuns la cea de-a treia ediție și este organizat la inițiativa dirijoarei de cor Elena Marian. Pe parcursul lunii august, s-au desfășurat cinci etape ale concursului în diverse regiuni ale țării. Gala finală a Festivalului-concurs va marca și începutul Săptămânii deschiderii parlamentare, organizată anual de instituția legislativă.

Publicul este așteptat la eveniment sâmbătă, începând cu ora 17:00. Accesul este gratuit.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md