Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții întreprinderii, este vorba despre Sergiu Carmanschi și Octavian Ciobîrca.
Cei doi au fost admiși, după ce o decizie în acest sens a fost luată de către Consiliul de administrație al întreprinderii.
„Etapa a doua (interviul) va avea loc la data de 16 octombrie 2025, începând cu ora 09:00. Candidații selectați vor fi anunțați suplimentar, prin email sau telefon, cu privire la locul exact și programarea desfășurării interviului”, se menționează în nota de informare a celor de la Moldelectrica.
Amintim, că fostul director Sergiu Aparatu și-a încetat mandatul la începutul lunii septembrie a acestui an. Interimatul funcției de director a fost asigurată de Sergiu Carmanschi, care e și vicedirector general, Director Tehnic al Î.S. „Moldelectrica”.
Al doilea pretindent la funcția de director, Octavian Ciobîrca, deține în prezent funcția de Director de politică a organizației în cadrul Î.S. „Moldelectrica”.

