Deschide.md

Seară de film în scuarul Parlamentului: documentarul Siberia din oase va fi proiectat astăzi, 20 iulie

deschide-md
Actualizat la:
Seară de film în scuarul Parlamentului: documentarul Siberia din oase va fi proiectat astăzi, 20 iulie

Filmul documentar „Siberia din oase”, semnat de regizoarea Leontina Vatamanu, va fi proiectat astăzi, de la ora 20:30, în scuarul Parlamentului din Chișinău. Accesul publicului este gratuit.

Potrivit președintelui Parlamentului, Igor Grosu, este un film pe care „fiecare dintre noi ar trebui să-l vadă, pentru că face parte din istoria noastră – din durerea noastră, a buneilor, părinților și străbuneilor noștri” , transmite IPN.

„Vă așteptăm pe toți, împreună, să vizionăm filmul și să-i comemorăm pe cei care au trecut prin această tragedie”, a declarat Igor Grosu într-o intervenție pe Facebook.

Documentarul prezintă drama deportărilor în Siberia din noaptea de 6 spre 7 iulie 1949 – a doua mare operațiune de strămutări forțate din Basarabia. Filmul este construit pe mărturiile a patru supraviețuitori. Fiecare poveste redă, în mod distinct, traumele și ororile trăite în exil, ilustrând drama zecilor de mii de oameni deportați în perioada 1941-1949.

La începutul lunii mai, pelicula a fost proiectată în toate școlile din țară.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md