„Dreptul la apărare a fost limitat, nu am reușit să facem cunoștință cu dosarul. Mari speranțe pe sistemul de justiție din Moldova nu ne punem, însă dreptatea va fi obținută la nivelul instanțelor internaționale”, a declarat apărătorul. Acesta a adăugat că „90% din argumentele Ministerului Justiției, SIS și CEC sunt bazate pe dubii și prejudecăți, fără un suport factologic real”.
Potrivit acestuia, acuzațiile privind implicarea într-un „bloc electoral camuflat” ar fi o „invenție și o interpretare defavorabilă”, iar pretinsele abateri nu ar mai fi actuale. Avocatul a anunțat că partidul își va apăra drepturile prin „toate mijloacele neinterzise de lege”.
Ministerul Justiției a solicitat în instanță suspendarea activității Partidului Moldova Mare pentru o perioadă de 12 luni, precum și aplicarea unei măsuri asiguratorii până la pronunțarea unei decizii definitive. Cererea a fost înaintată în baza unei sesizări din partea Comisiei Electorale Centrale, care susține că formațiunea ar fi comis încălcări grave ale legislației electorale.
Formațiunea Moldova Mare a fost exclusă din cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, decizie luată de CEC și menținută ulterior de Curtea de Apel Centru. Recursul partidului a fost respins de Curtea Supremă de Justiție ca inadmisibil.

