Deschide.md

SFS: Încasări de aproape un miliard de lei la buget, în doar cinci zile

deschide-md
Actualizat la:
SFS: Încasări de aproape un miliard de lei la buget, în doar cinci zile

982,9 milioane lei constituie încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat pentru perioada 4 august - 8 august. Totodată, în perioada de referință, angajații Serviciului Fiscal de Stat au efectuat 272 vizite fiscale la 216 de contribuabili.

În săptămâna precedentă, Serviciul Fiscal de Stat a constatat 135 de încălcări ale legislației, stabilind obligații suplimentare la buget în valoare de 61,11 milioane de lei. Totodată, au fost întocmite 98 de procese-verbale privind contravenții, iar amenzile aplicate au însumat 118 mii de lei.

Pentru recuperarea datoriilor fiscale, Fiscul a încasat prin executare silită peste 46 de milioane de lei. În evidență au fost preluate 10 dosare cu bunuri confiscate în valoare de 174 de mii de lei, iar din vânzarea acestora, la buget au ajuns peste 59 de mii de lei.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md