SCR precizează că operația a durat mai bine de șapte ore și a fost realizată de aproape 40 de specialiști, la mijloc de octombrie.
Pacienta a ajuns la spital în stare gravă, aflându-se în stadiul final de ciroză, cauzată de hepatita virală B și D. Singura persoană compatibilă din familie, care a decis să doneze o parte din ficat, a fost sora mai mică a femeii. Potrivit medicilor de la SCR, starea pacientei este satisfăcătoare în prezent.
De la începutul anului au fost efectuate alte opt transplanturi hepatice.

