Deschide.md

Siegfried Mureșan, desemnat drept candidat pentru funcția de prim-ministru al României

Igor Liubec
Siegfried Mureșan, desemnat drept candidat pentru funcția de prim-ministru al României

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a fost desemnat în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru al României. Anunțul a fost făcut de către liderul de la Cotroceni, Nicușor Dan.

„Am vorbit cu domnul Mureșan și mi-a solicitat un timp de gândire. Domnul Mureșan rămâne prima opțiune pentru mine și aștept să îmi confirme sau să îmi infirme, înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial”, a afirmat Nicușor Dan, citat de Agerpres.

La scurt timp după anunțul făcut de șeful statului român, Siegfried Mureșan a anunțat că acceptă propunerea.

„Accept propunerea făcută de Președintele României”, a scris el într-un scurt mesaj pe rețele sociale.

Amintim că liderii partidelor parlamentare din România au mers joi la Palatul Cotroceni pentru consultări cu Nicușor Dan privind desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru. Au fost vehiculate mai multe nume, însă partidele cu pondere mai mare în Parlament nu au arătat în prealabil o flexibilizare a pozițiilor lor anterioare.

Astfel, pe masa lui Nicușor Dan s-au aflat două propuneri oficiale: Sorin Grindeanu, din partea PSD, și Siegfried Mureșan, din partea PNL-USR-UDMR.

Distribuie articolul:FacebookTelegram

PUBLICITATE

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md