Cei doi miniștri au avut o convorbire telefonică, în cadrul căreia au discutat despre evoluțiile recente din Orientul Mijlociu, inclusiv atacurile cu rachete lansate de Iran asupra Emiratelor Arabe Unite și a altor state din regiune, precum și impactul acestora asupra securității și stabilității regionale.
„Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a abordat, în mod prioritar situația cetățenilor moldoveni aflați în Emiratele Arabe Unite. Partea emiriană și-a exprimat deschiderea de a acorda sprijinul deplin pentru asigurarea siguranței acestora și pentru facilitarea gestionării situației în contextul restricțiilor temporare de transport aerian”, se menționează într-un comunicat al Ministerului de Externe.
Potrivit autorității, situația din regiune a determinat închiderea temporară a spațiului aerian, afectând deplasarea cetățenilor.
În context, șeicul emirian a mulțumit pentru solidaritatea și poziția fermă a Republicii Moldova în sprijinul menținerii stabilității regionale și a subliniat importanța eforturilor regionale și internaționale pentru prevenirea escaladării situației.
La finalul convorbirii, cei doi miniștri au reafirmat interesul pentru continuarea dialogului și consolidarea cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite.

