Deschide.md

Stop la frontieră! 16 cetățeni străini, neadmiși în R. Moldova în ultimele 24 de ore

DESCHIDE.MD
Stop la frontieră! 16 cetățeni străini, neadmiși în R. Moldova în ultimele 24 de ore

16 cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul R. Moldova în ultimele 24 de ore, anunță Poliția de Frontieră. În aceeași perioadă, prin punctele de trecere a frontierei au fost înregistrate 60 738 de traversări de persoane și 11 619 de traversări ale mijloacelor de transport.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi Aeroportul Internațional Chișinău, cu 23 283 de traversări de persoane, urmat de Otaci – 5 752, Leușeni – 5 737, Palanca – 5 236 și Sculeni – 4 494 de traversări.

În aceeași perioadă, polițiștii de frontieră au documentat 33 de încălcări. Printre acestea se numără cinci cazuri de traversare ilegală a frontierei de stat de către persoane și patru încălcări ale regulilor de ședere și intrare în Republica Moldova. Totodată, au fost înregistrate 17 încălcări ale regimului frontierei de stat, a regimului zonei de frontieră, a regimului punctelor de trecere a frontierei de stat și a regulilor de trecere a frontierei de stat. Alte șapte încălcări au fost încadrate la categoria „altele”.

Pentru evitarea aglomerației, autoritățile recomandă călătorilor să opteze pentru puncte alternative, precum Leova-Bumbăta, Cahul-Oancea, Costești-Stânca, Lipcani-Rădăuți Prut și Tudora-Starokazacie.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md