Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne și prevede activități de integrare pentru străini. Aceste activități include: sesiuni de informare specializată, acomodare socioculturală, cursuri de limba română, măsuri de ocupare a forței de muncă și informare privind obținerea cetățeniei Republicii Moldova, desfășurate în Centre de integrare pentru străini din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație.
Totodată, va fi eliminat ajutorul bănesc acordat solicitanților de azil, deoarece necesitățile lor de bază sunt deja acoperite prin mecanismele prevăzute de cadrul normativ conex, care reglementează cazarea, alimentația, îmbrăcămintea și alte facilități materiale destinate solicitanților de azil fără mijloace de întreținere.
„Străinii titulari ai cărții de rezidență vor putea deveni membri ai asociațiilor de economii și împrumut, drept rezervat până acum cetățenilor și apatrizilor. Persoanele aflate în custodie publică vor beneficia de asistență juridică de urgență prin numirea unui avocat de serviciu, iar solicitanții de recunoaștere a statutului de apatrid vor avea acces la asistență juridică indiferent de venituri. Beneficiarii de protecție temporară vor putea accesa măsurile de ocupare a forței de muncă, inclusiv indemnizația de șomaj, și nu își vor pierde automat statutul dacă documentul de ședere expiră în perioada în care participă la aceste măsuri”, se menționează într-un comunicat emis de Parlament.
Parlamentarii au mai decis să instituie un Grup de lucru interinstitutional, privind includerea străinilor în programe și măsuri de integrare, o platformă de cooperare între autoritățile centrale și locale și alte instituții relevante. Grupul va evalua nevoile individuale ale străinilor și va contribui la planurile individuale de integrare, mai ales în cazurile complexe sau care vizează persoane cu necesități speciale. De asemenea, va analiza periodic procesul de integrare, va identifica deficiențele și va planifica acțiuni comune ale instituțiilor implicate.
Potrivit proiectului, majoritatea prevederilor vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, cu excepția celor referitoare la noua Lege privind admisia, șederea și supravegherea străinilor, care se va aplica din 1 iunie 2027.
Menționăm că, datele arată că anul trecut - 162 de persoane au solicitat măsuri de integrare în Republica Moldova prin Centrele de integrare pentru străini. Cele mai multe solicitări au venit din partea cetățenilor Ucrainei - 100 de persoane, ai Federației Ruse – 18 persoane și ai Turciei – 4 persoane.

