„Am suspendat tarifele de 50% împotriva Canadei, care urmau să intre în vigoare miercuri dimineaţă pentru o perioadă de trei zile, având în vedere că SUA şi Canada - sub rezerva finalizării documentelor - au ajuns la un ACORD!”, a anunțat Donald Trump într-o postare pe Truth Social, potrivit News.ro, preluat de Digi24.ro.
Luni, premierul canadian Mark Carney le-a spus jurnaliştilor că SUA şi Canada „negociază”.
„Negocierile sunt foarte intense şi delicate. Nu este momentul să discutăm despre negocieri în public”, a declarat Carney luni.
Trump a avut o relaţie tensionată cu Canada din cauza chestiunilor comerciale, a NATO, a unei dispute privind un pod din zona Detroit şi a ameninţărilor sale de a transforma Canada în cel de-al 51-lea stat al SUA.
