AIPA menționează că din această sumă, circa 279 de milioane de lei au fost autorizate pentru sprijinirea fermierilor care au accesat credite pentru investiții sau pentru desfășurarea activității curente. În același timp, aproximativ 29 de milioane de lei au fost subvenții pentru defrișarea plantațiilor multianuale, iar peste 7 milioane de lei, pentru dezvoltarea agriculturii ecologice.
Totodată, peste 29 de milioane de lei au fost alocate pentru plăți în avans. Cea mai mare parte a sumei, 26,6 milioane de lei, a fost destinată modernizării fermelor zootehnice, iar 2,65 milioane de lei au fost autorizate pentru stimularea producerii în spații protejate.
În cadrul Programului LEADER, prin care comunitățile locale primesc sprijin financiar pentru proiecte menite să îmbunătățească viața și activitatea economică din sate, au fost autorizate spre plată peste 19 milioane de lei pentru 331 de proiecte. Dintre acestea, 154 de proiecte vizează sectorul antreprenorial, cu finanțări de 9,67 milioane de lei, iar 147 de proiecte sunt destinate sectorului public, cu circa 9 milioane de lei. În același timp, 30 de proiecte din sectorul civic beneficiază de 390 de mii de lei.
AIPA a mai alocat aproape 3 milioane de lei pentru subvenționarea asigurărilor agricole, în baza a 73 de cereri. 1,38 milioane de lei au fost autorizate pentru ajustarea unor subvenții post investiționale, iar 540 de mii de lei pentru plata pe etape.

