Deschide.md

Suedia susține deschiderea tuturor clusterelor de negocieri cu R. Moldova și Ucraina în luna iulie

Deschide.MD
Suedia susține deschiderea tuturor clusterelor de negocieri cu R. Moldova și Ucraina în luna iulie

Celelalte cinci clustere de negocieri cu R. Moldova și Ucraina trebuie deschise la următoarea reuniune a Consiliului Afaceri Generale (CAG) al Uniunii Europene (UE), programată pentru iulie 2026. Declarația a fost făcută de ministrul suedez pentru Afaceri Europene, Jessica Rosencrantz.

„Ieri a fost o zi istorică, deoarece am început oficial negocierile cu Ucraina și Moldova. Aceste țări au realizat reforme impresionante, în pofida războiului aflat în desfășurare și a ingerințelor Rusiei în procesele electorale... Acum trebuie să deschidem cât mai curând și celelalte clustere”, a declarat Rosencrantz, transmite „Evropeiskaia Pravda”.

Ea și-a exprimat satisfacția că Ungaria a renunțat în cele din urmă la veto.

„Ne vom reuni din nou în iulie. Aceasta va fi o bună oportunitate pentru a deschide și următoarele clustere”, a adăugat oficialul.

Amintim că, pe 15 iunie, la Luxemburg, în cadrul celei de-a doua Conferințe Interguvernamentale UE–R. Moldova și UE–Ucraina, Uniunea Europeană a anunțat oficial lansarea negocierilor cu Chișinăul și Kievul privind primul cluster de negocieri, marcând astfel deschiderea oficială a procesului de aderare a celor două state la UE.

Anterior, și comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, a declarat că UE trebuie să deschidă și celelalte clustere de negocieri cu R. Moldova până la sfârșitul verii.

Deschide și: Marta Kos cere deschiderea tuturor clusterelor de negocieri cu R. Moldova până la sfârșitul verii

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md