Deschide.md

Tiraspolul cere o nouă întrevedere în formatul „1+1”. Posibile locații

Igor Liubec
Tiraspolul cere o nouă întrevedere în formatul „1+1”. Posibile locații

O nouă întrevedere dintre vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, și așa-zisul „ministru de externe” din Transnistria, Vitali Ignatiev, ar putea avea loc la sfârșitul lunii martie. Subiectul a fost abordat în cadrul ședinței de azi la Oficiul OSCE de la Tiraspol.

Propunerea privind desfășurarea unei noi întruniri a venit din partea transnistrenilor, menționează sursele mass-media din stânga Nistrului. Aceasta ar putea avea loc la Chișinău, Dubăsari, Rîbnița sau Grigoriopol.

„A venit timpul să purtăm discuții față în față. Noi [cu Ignatiev] avem o corespondență foarte activă, dar aceasta nu poate înlocui contactele care pot aduce rezultate mai concrete”, ar fi declarat Valeriu Chiveri.

De cealaltă parte, Ignatiev a spus că ambele maluri ale Nistrului trebuie să aibă scopuri similare - asigurarea intereselor, drepturilor și protecției oamenilor.

De menționat că, astăzi, la Tiraspol, a avut loc prima întrevedere a lui Valeriu Chiveri cu Vitalie Ignatiev, în calitate de reprezentanți speciali în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md