Deschide.md

Toate familiile din R. Moldova vor primi compensații la energia electrică pentru lunile septembrie și octombrie

deschide-md
Actualizat la:
Toate familiile din R. Moldova vor primi compensații la energia electrică pentru lunile septembrie și octombrie

Toate familiile din Republica Moldova vor beneficia de compensații universale la energia electrică pentru lunile septembrie și octombrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, care a precizat că sprijinul se aplică pentru primii 110 kWh consumați de fiecare gospodărie.

Compensațiile vor fi acordate automat, direct în factură, fără ca cetățenii să fie nevoiți să se înregistreze pe vreo platformă.

Potrivit ministrului, programul de sprijin a fost introdus în luna februarie și este prelungit periodic, în funcție de resursele disponibile, inclusiv cu suportul Uniunii Europene.

„Noi avem aceste hotărâri periodic pentru a prelungi acest program, pentru că el a intervenit în luna februarie a acestui an și, în dependență de resursele pe care le identificăm, inclusiv cu suportul Uniunii Europene, prelungim programul. Noi avem acest angajament să fim alături de cetățenii noștri pe acest program până la sfârșitul acestui an”, a precizat ministrul Alexei Buzu înaintea ședinței de Guvern din 8 octombrie.

În ceea ce privește compensațiile la căldură, Ministerul anunță că se află în faza finală de pregătire a detaliilor tehnice. În luna noiembrie, cetățenii urmează să se înregistreze în platforma electronică pentru a beneficia de sprijin, în funcție de nivelul de vulnerabilitate energetică.

„În luna noiembrie cetățenii urmează să se înregistreze în platformă. Așa cum am făcut în ultimii patru ani, am fost alături de cetățenii noștri, am reușit în fiecare iarnă să înregistrăm toți cetățenii, toți cetățenii să beneficieze de compensații în dependență de nivelul de vulnerabilitate energetică. Sunt sigur că și în această iarnă vom reuși să facem același lucru”, a conchis ministrul.
Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md