Guvernul a aprobat un pachet de măsuri în contextul stării de alertă hidrologică, după ce nivelul apei din Nistru a ajuns la un minim istoric. Premierul Vasile Tofan a declarat că situația este complicată, însă poate fi gestionată dacă autoritățile acționează din timp și coordonat. Potrivit acestuia, autoritățile vor monitoriza permanent nivelul și debitul râului Nistru, iar asigurarea apei potabile pentru populație reprezintă principala prioritate.
”Astăzi, Nistrul este la cel mai scăzut nivel din istoria sa, iar prioritatea noastră absolută este asigurarea apei potabile pentru oameni. Autoritățile publice locale trebuie să verifice sondele, rezervoarele și toate sursele de rezervă. Orice problemă legată de captarea apei trebuie anunțată imediat”, a subliniat Vasile Tofan.
Premierul a avertizat că, dacă situația hidrologică se va agrava, autoritățile vor introduce restricții etapizate ale consumului de apă.
”Dacă situația se va înrăutăți, vom limita mai întâi consumurile neesențiale de apă: activitățile de irigare, anumite procese industriale, spălarea suprafețelor și alte utilizări care nu sunt vitale”, a precizat acesta.
În încheiere, Vasile Tofan a transmis că autoritățile tratează cu maximă seriozitate evoluția situației, dar a îndemnat populația să nu intre în panică.
”Avem o situație complicată, dar gestionabilă. Nu avem nevoie de panică, ci de conlucrare între toate instituțiile. Vom interveni înainte ca problemele să fie mai mari”, a conchis premierul.
Deschide și: Prioritate pentru apa potabilă în perioada stării de alertă. Consumurile neesențiale ar putea fi restricționate

