1. Voucherul Cultural pentru tineri

Programul Voucherului Cultural s-a numărat printre cele mai apreciate inițiative ale anului. Tinerii de 18 ani au beneficiat de un sprijin financiar de 1.000 de lei, destinat participării la activități culturale — spectacole de teatru, concerte, vizite la muzee sau achiziția de cărți. „Succesul acestui program a deschis discuții pentru extinderea sa și către alte categorii de vârstă”, a menționat ministrul Cristian Jardan.
2. Programul „Acces la Cultură”
Prin acest program, comunitățile din regiuni au beneficiat de spectacole, expoziții și ateliere culturale, menite să sporească implicarea publicului și coeziunea socială. Inițiativa a avut drept scop creșterea participării la viața culturală în afara municipiului Chișinău.
3. Dezvoltarea infrastructurii culturale
În 2025 au fost înregistrate progrese în reabilitarea Circului din Chișinău, iar alte instituții culturale majore rămân în atenția ministerului, printre care Filarmonica Națională, Centrul Cultural „Universul”, Teatrul Național „Mihai Eminescu” și Teatrul din Cahul. Pentru acesta din urmă, autoritățile și-au asumat finalizarea lucrărilor în 2026, obiectiv ce ar marca construirea primei clădiri de teatru din Republica Moldova în ultimii 40 de ani.
4. Cultura memoriei
Ministerul Culturii a demarat proiecte dedicate culturii memoriei, inclusiv inițiativa de creare a Muzeului Represiunilor Politice. Viitoarea instituție va aduce în prim-plan suferințele istorice care au afectat toate etniile din Republica Moldova și va contribui la consolidarea memoriei colective și a unității sociale.
5. Protejarea patrimoniului istoric
Patrimoniul istoric a fost plasat în centrul politicilor ministerului, fiind inițiate lucrările pentru elaborarea unei noi legi a monumentelor istorice și pentru actualizarea registrului acestora, care cuprinde peste 1.800 de obiective. Scopul nu este doar conservarea clădirilor, ci și redarea funcționalității lor culturale și comunitare.

În paralel, Ministerul Culturii a înregistrat progrese și în domeniul mass-media, prin fondurile de subvenționare a presei și sprijinirea publicațiilor tipărite. Totodată, se află în proces de elaborare o nouă lege a mass-media, realizată cu implicarea societății civile și a breslei jurnalistice, menită să modernizeze cadrul legislativ în vigoare din 1994.
Pentru anul 2026, prioritățile Ministerului Culturii vizează extinderea Voucherului Cultural, dezvoltarea programului „Acces la Cultură” în toate regiunile, finalizarea proiectelor de infrastructură restante, adoptarea noii legi a mass-media, continuarea restaurării monumentelor istorice și avansarea proiectelor dedicate culturii memoriei, inclusiv realizarea Muzeului Represiunilor Politice. Aceste obiective urmăresc consolidarea sectorului cultural și generarea unor beneficii durabile pentru societate.

