Pentru fluidizarea traficului transfrontalier, autoritățile au deschis toate pistele de verificare disponibile și au pus în aplicare procedura „Revers”, care permite redirecționarea fluxurilor de circulație în funcție de necesități. De asemenea, activitatea în punctul de trecere se desfășoară la capacitate maximă.
În acest context, Poliția de Frontieră recomandă persoanelor care intenționează să părăsească R. Moldova să opteze, dacă este posibil, pentru alte puncte de trecere a frontierei, precum Costești, Leova sau Cahul.
Autoritățile îndeamnă participanții la traficul transfrontalier să manifeste răbdare și înțelegere, precizând că vor informa publicul în cazul modificării situației la frontieră.

