De asemenea, fostul președinte al României a subliniat că urmează să vină, cât de curând, în R. Moldova. ”Nu vă pot spune concret data, dar va fi în curând” a declarat Băsescu.
Întrebat dacă gestul președintelui Maia Sandu se aliniază în logica declarațiilor unioniste recente, Traian Băsescu a notat:
”Aș rămâne în zona prudentă și înțeleaptă și anume că privesc acest mesaj ca pe un semnal că trebuie să continuăm susținerea procesului de integrare europeană ca prioritate, iar atunci când cetățenii celor două state vor fi gata de Unire, să o facem”.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a reprimit cetățenia R. Moldova. Anunțul a fost făcut de președintele Maia Sandu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Deschide și: Traian Băsescu redevine cetățean al R. Moldova. Maia Sandu: Vă așteptăm acasă!
Traian Băsescu a obținut cetățenia Republicii Moldova în 2016 prin decretul președintelui de atunci, Nicolae Timofti. Totuși, un an mai târziu, următorul președinte, socialistul pro-rus Igor Dodon, i-a retras-o. Deși a contestat decizia, instanțele din Moldova au confirmat retragerea cetățeniei.

