Potrivit lui Tusk, șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană au susținut această idee în timpul consultărilor referitoare la planul de pace elaborat de SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina, scrie Agerpres.
'Ucraina are nevoie de o pace justă și durabilă. Căderea sa ar însemna o amenințare directă pentru Polonia', a spus șeful guvernului de la Varșovia, citat de agenția PAP.
Schimbările la planul în 28 de puncte prezentat de Washington sunt o 'chestiune delicată', a adăugat Donald Tusk.
El a menționat că un punct controversat a fost eliminat din planul respectiv- sugestia că avioanele de vânătoare europene ar trebui să fie staționate pe teritoriul Poloniei. Acest fapt ar putea fi văzut ca implicând o încetare a patrulării aeriene a NATO deasupra țărilor baltice sau faptul că avioane militare cumpărate de Ucraina din țări europene ar trebui să fie staționate în Polonia și în afara Ucrainei, a explicat șeful guvernului polonez.
Tusk a spus că acest punct a fost probabil adăugat la solicitarea Rusiei.
Polonia, ce are frontieră terestră cu Ucraina, este un susținător ferm al acestei țări în războiul contra invaziei ruse. Stat membru al NATO și al Uniunii Europene, Polonia are graniță și cu Belarus, țară aliată cu Rusia, și se teme de o potențială agresiune militară rusă.
Reprezentanții SUA și ai Ucrainei au revizuit duminică, la Geneva, planul în 28 de puncte elaborat recent de Washington pentru încheierea războiului din Ucraina. Americanii și ucrainenii au convenit să lucreze intens în continuare în următoarele zile, coordonat cu partenerii lor europeni.
Potrivit presei americane, săptămâna trecută SUA au înaintat un plan ce prevedea în forma sa inițială ca Ucraina să cedeze Rusiei complet regiunea Donbas (formată din provinciile Donețk și Lugansk) și să-și reducă forțele armate. În plus, Ucrainei i s-ar fi cerut să renunțe la obiectivul aderării la NATO și să-și limiteze mărimea armatei sale la 600.000 de militari.
În schimb, conform planului american inițial, Rusia urma să restituie Kievului părți din teritoriile ocupate în provinciile Zaporojie și Herson și ar accepta ca Ucraina să primească garanții de securitate de la SUA și să adere la Uniunea Europeană, în timp ce teritoriile din Donbas cedate Rusiei ar deveni zone demilitarizate.

