În regiunea Leningrad, care înconjoară Sankt Petersburg şi se învecinează cu Finlanda, guvernatorul Aleksandr Drozdenko a declarat că un incendiu izbucnit în portul Vîsoţk a fost stins. Portul găzduieşte un terminal operat de compania petrolieră Lukoil, utilizat pentru exportul de păcură, nafta, motorină şi ulei gazos de vid, scrie Reuters, citată de News.ro.
În acelaşi timp, guvernatorul regiunii Samara, Viaceslav Fedoriscev, a confirmat atacuri asupra unor obiective industriale din oraşele Sîzran şi Novokuibîşevsk, situate la aproximativ 1.800 de kilometri sud-est de Vîsoţk.
Oficialul rus nu a precizat ce instalaţii au fost vizate, însă ambele oraşe găzduiesc rafinării de petrol care au fost lovite în mod repetat de atacuri în timpul războiului din Ucraina.

