Într-un interviu acordat publicației LB.ua, Sîrski a precizat că Rusia respectă obiectivele pe termen lung, modificând doar termenele, numărul trupelor și livrările de arme. „Toate direcțiile acțiunilor lor ofensive rămân aceleași. Doar momentul, cantitatea de arme și personalul se schimbă. În rest, ei își urmează planurile”, a spus comandantul, conform sursei citate.
Sîrski a adăugat că Ucraina va continua operațiunile defensive strategice, desfășurând în paralel atacuri pentru a păstra inițiativa operațională. „Înțelegem că nu poți câștiga un război doar prin apărare. De aceea vom desfășura operațiuni ofensive și vom lupta pentru a păstra inițiativa”, a explicat el.
Comandantul armatei ucrainene a menționat că această abordare obligă forțele ruse să disloce resurse importante de personal, arme și muniție pentru a contracara acțiunile ucrainene.
Sîrski: Rusia vrea să mobilizeze peste 400 de mii de soldați
Potrivit lui Sîrski, Rusia intenționează să mobilizeze peste 400de mii de soldați în 2026 și să formeze cel puțin 11 noi divizii, continuând obiectivele neîndeplinite anul trecut. „Desigur, plănuiesc să-și crească forțele. Intenționează să formeze cel puțin 11 divizii și să recruteze aproximativ 409 de mii de persoane”, a spus el.
Comandantul a adăugat că avantajul Rusiei constă în populația mai mare, cu un potențial de mobilizare estimat la peste 20 de milioane de persoane și o rezervă instruită de aproximativ 4,5 milioane, care ar putea fi desfășurată pentru a întări unitățile existente.
