Deschide.md

Ucraina susține că Rusia a pierdut mii de soldați în ofensiva sa de primăvară

Deschide.MD
Actualizat la:
Ucraina susține că Rusia a pierdut mii de soldați în ofensiva sa de primăvară

Forțele ruse au suferit mii de decese și cazuri de răniri grave în rândul soldaților săi în urma ofensivei de primăvară din Ucraina din ultimele săptămâni, a postat luni pe Facebook cel mai înalt oficial militar al Ucrainei, Oleksandr Sîrskîi, relatează dpa, preluat de agerpres.ro.

"În patru zile, inamicul a pierdut peste 6.090 de soldați căzuți sau răniți", a declarat generalul cu patru stele. Pierderile rusești din ultima săptămână au totalizat peste 8.700 de morți și răniți grav, a spus Sîrskîi.

Cu toate acestea, ei nu au reușit să spargă frontul, a declarat comandantul șef. Informațiile sale nu au putut fi verificate independent.

Observatorii au sesizat o activitate sporită a unităților rusești de-a lungul frontului în ultimele zile, trupele ruse încercând să exploateze condițiile meteorologice îmbunătățite și sfârșitul perioadei noroioase pentru a-și intensifica atacurile.

Numeroase înregistrări video pot fi văzute pe internet cu convoaie militare distruse, oprite de drone.

Ministerul rus al Apărării, la rândul său, a raportat ocuparea a încă două localități din regiunea estică Donețk. Acesta afirmă că forțele ruse își îmbunătățesc constant pozițiile în estul Ucrainei.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md