Deschide.md

UE desfăşoară un arsenal protecţionist fără precedent pentru a-şi salva producţia de oţel

deschide-md
Actualizat la:
UE desfăşoară un arsenal protecţionist fără precedent pentru a-şi salva producţia de oţel

Uniunea Europeană (UE) trece în ofensivă în domeniul oțelului, iar Comisia Europeană (CE) a anunțat marți măsuri fără precedent, inclusiv dublarea taxelor vamale la importuri, cu scopul de a proteja siderurgiștii de concurența chineză, considerată neloială, relatează AFP.

„În 2024, 18.000 locuri de muncă directe au fost desființate în siderurgie. Este prea mult, iar asta trebuie să înceteze”, a subliniat vicepreședintele Comisiei Stéphane Séjourné, prezentând aceste măsuri, citează News.ro.

Comisia intenționează să reducă cu 47% cotele de oțel străin care pot fi importate anual în UE fără taxe vamale. Aceste cote urmează să fie aduse la 18,3 milioane de tone, adică volumul total al oțelului importat de UE în 2013, înainte ca piața să fie dezechilibrată de dezvoltarea unor supracapacități importante.

„În numele tuturor salariaților ArcelorMittal din Europa, sunt sincer ușurat”, a reacționat Aditya Mittal, patronul grupului, mulțumind UE pentru că a „înțeles gravitatea situației și a acționat ferm și adaptat”.

Comisarul european însărcinat cu Comerțul, Maros Sefcovic, a raportat că supracapacitățile mondiale sunt de cinci ori mai mari decât consumul anual al UE.

O altă măsură radicală prevede, pentru importurile care depășesc cotele, dublarea taxelor vamale, de la 25% la 50%, la nivelul celor implementate în Statele Unite și Canada. Importatorii de produse din oțel prelucrat vor fi obligați să declare în ce țară a fost „topit și turnat” oțelul, pentru a evita ocolirea acestor bariere vamale.

Potrivit vicepreședintelui Comisiei, acest nou plan „de salvare a oțelăriilor noastre și a locurilor de muncă europene” înlocuiește clauza de salvgardare implementată de UE în 2019, care expiră la mijlocul lui 2026. „Industria siderurgică europeană era în pragul prăbușirii. Noi o protejăm pentru ca ea să poată investi, decarbonata și să redevină competitivă”, a declarat Séjourné.

Siderurgiștii au salutat imediat acest plan și au cerut aplicarea rapidă a măsurilor. Organizația profesională Eurofer a descris inițiativa drept „o gură de aer pentru siderurgiști și muncitori”. Bruxellesul vrea să implementeze măsurile cât mai rapid, cel târziu până la 1 iulie 2026. Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a îndemnat statele membre și eurodeputații să aprobe „rapid” aceste măsuri.

În paralel, UE continuă discuțiile cu Washingtonul pentru o scutire reciprocă de taxe vamale pentru oțelul european, cu scopul de a rezista mai bine concurenței chineze.

Datele arată că anul trecut China a produs peste 1.000 de milioane de tone de oțel, adică mai mult de jumătate din producția mondială, urmată de India (149 milioane), Japonia (84 milioane) și Statele Unite (79 milioane). În UE, Germania a produs 37 de milioane de tone, Spania 12, iar Franța 11.

Industriașii europeni sunt destabilizați de ani de zile de concurenții chinezi subvenționați, iar supracapacitățile Beijingului trag prețurile mondiale în jos. Drept consecință, companiile europene multiplică planurile sociale și închid instalații, amenințând peste 300.000 de locuri de muncă directe și 2,5 milioane indirecte în UE.

În Germania, Thyssenkrupp ia în calcul să vândă divizia de oțel grupului indian Jindal Steel, iar în Franța ArcelorMittal a anunțat desființarea a 500 de posturi și a amenințat să abandoneze decarbonarea furnalelor de la Dunkerque.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md