Potrivit oficialilor din domeniul securităţii, conturi pro-ruse şi de extremă dreapta de pe reţelele sociale, legate de campanii anterioare de dezinformare, au difuzat videoclipuri violente în încercarea de a semăna şi mai mult haos. Iranul şi Algeria sunt, de asemenea, suspectate că ar sta în spatele unor astfel de mesaje, au afirmat experţii.
"Vrem să ştim cât de cooperante sunt platformele", a declarat un oficial al UE. "Este posibil să aibă loc aceste campanii informaţionale ruseşti, dar platformele nu ar trebui să le amplifice prin algoritmi", a punctat eL, scrie News.ro.
Potrivit lui David Colon, cercetător la Sciences Po specializat în dezinformare, "influencerii pro-Kremlin" din operaţiunea rusă de dezinformare Storm-1516 au "amplificat evenimentele şi au răspândit o serie de naraţiuni false". El a menţionat, de asemenea, reţeaua de influenţă rusă numită Matrioşka. Totuşi, a subliniat el, influencerii pro-ruşi "nu se află la originea demonstraţiilor şi nici nu au avut un impact asupra desfăşurării evenimentelor".
Guvernele, inclusiv cel francez, au solicitat agenţiilor de informaţii să verifice dacă agenţii ruşi au jucat un rol mai activ în incitarea directă la violenţă stradală.
Un oficial european de rang înalt din domeniul informaţiilor a declarat că nu există dovezi concrete ale unor astfel de provocări. Eforturile ruseşti de dezinformare au fost în mare parte reactive şi s-au desfăşurat online, a spus acesta, dar a adăugat că anchetele franceze se află încă în fază incipientă.
Comisia Europeană s-a întâlnit săptămâna aceasta cu autorităţile franceze pentru a discuta despre cooperarea cu platformele sociale, inclusiv X, deţinută de Elon Musk, care au permis ca mesajele rasiste şi violente să devină virale.
În Italia, unde au avut loc, de asemenea, proteste violente în acest weekend, ministrul apărării, Guido Crosetto, a atribuit tulburările "unui război hibrid pe care cineva îl poartă împotriva naţiunilor noastre prin intermediul unor instrumente neconvenţionale precum TikTok, reţelele sociale şi YouTube, fără ca Occidentul să-şi dea seama sau măcar să reacţioneze".
Belgia, unde protestele au degenerat şi ele în violenţe în weekend, urma să discute, de asemenea, rolul aplicaţiei chineze TikTok, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.
De asemenea, autorităţile de reglementare solicită platformelor de comerţ online, precum Amazon şi Vinted, să blocheze vânzarea de bunuri care par să fi fost obţinute în urma jafurilor din timpul protestelor violente.
FT a identificat mai multe conturi care au publicat conţinut violent, inclusiv imagini care pretindeau în mod fals că au fost înregistrate în Franţa şi care au strâns milioane de vizualizări. Un cont de pe X, cu 5.000 de urmăritori, a postat un videoclip în care protestatarii aruncau cu artificii şi care a fost vizionat de aproape 6 milioane de ori. Imaginile au fost, de fapt, înregistrate în 2024, în timpul protestelor din Tbilisi, Georgia.
Potrivit serviciului diplomatic al UE, Franţa este a doua ţară din Europa continentală, după Ucraina, cea mai vizată de manipularea informaţiilor susţinută de un stat.
Agenţii ruşi au organizat şi în trecut provocări fizice în Franţa: în 2023, persoane suspectate de a fi agenţi ruşi au desenat cu spray stele ale lui David albastre în Paris, evocând amintiri ale persecuţiei evreilor în timpul Holocaustului. Scopul acestor graffitiuri, care au fost iniţial prezentate în presă ca un incident antisemit, a fost acela de a semăna diviziune, potrivit organizaţiei de monitorizare a dezinformării Viginum.
David Colon, de la Sciences Po, spune că există indicii privind şi operaţiuni de influenţă iraniene şi algeriene în Franţa. "Interacţiunea dintre influenceri, algoritmi şi operaţiunile statelor străine poate duce la o volatilitate extremă declanşând comportamente violente alimentate de răspândirea virală a conţinutului încărcat emoţional", arată el.
Colon l-a menţionat pe influencerul franco-iranian Shahin Hazamy ca exemplu de cont suspectat de legături cu Iranul. Hazamy contestă în prezent o sentinţă pronunţată de un tribunal de primă instanţă pentru tolerarea terorismului, ca urmare a unor postări în favoarea Hamas, gruparea militantă palestiniană considerată teroristă de către UE.
Hazamy a publicat diverse videoclipuri despre protestele din Franţa, inclusiv despre poliţişti care băteau protestatari, unul dintre acestea înregistrând 4 milioane de vizualizări pe X. El a negat cu tărie acuzaţiile de a fi agent străin şi a afirmat că aceste acuzaţii sunt ele însele răspândite de persoane cu legături cu state străine, inclusiv Emiratele Arabe Unite şi grupuri de lobby israeliene. "Poziţia mea politică în sprijinul Palestinei este exploatată în mod sistematic pentru a mă discredita", se apără el, adăugând că este jurnalist independent.
Autorităţile ar urma să se concentreze în special asupra grupurilor de extremă stânga care par să fie forţa motrice din spatele multora dintre aceste izbucniri, a declarat oficialul din serviciile de informaţii. Folosirea acestor mişcări ca armă face "parte din strategia obişnuită", a spus oficialul, dar a subliniat că, deocamdată, cea mai simplă explicaţie este radicalismul politic autohton.
Oficialii au subliniat, în general, că, deşi există indicii de dezinformare şi influenţă străină din partea unor actori statali, nu este clar dacă acestea au avut un impact semnificativ.
"Avem de-a face cu o mobilizare autentică a unor oameni care sunt furioşi pe instituţii din cauza nemulţumirilor lor întemeiate, iar actorii statali străini încearcă să amplifice acest fenomen", a declarat un alt oficial european din serviciile de informaţii. "Rolul lor nu ar trebui supraestimat. Ar fi mult prea simplu să spunem că vina le revine ruşilor", atrage el atenţia.
S-a discutat, de asemenea, despre cooperarea dintre poliţie şi platformele online pentru identificarea protestatarilor violenţi sau a celor care comit jafuri, a precizat oficialul UE. Luni, Comisia Europeană s-a întâlnit cu autoritatea franceză de reglementare a mass-media, Arcom, iar marţi s-au reunit reprezentanţii autorităţilor din toate statele membre responsabile cu aplicarea legislaţiei în domeniul digital.
Comisia a declarat că, deocamdată, situaţia este gestionată de autorităţile naţionale, dar Bruxelles-ul va interveni dacă riscul devine "sistemic" şi platformele online nu cooperează. "Platformele trebuie să se asigure că algoritmii lor nu sunt folosiţi în mod abuziv într-un astfel de context. Aceasta include orice încercare de a amplifica astfel de acte de violenţă şi incidente", a declarat purtătorul de cuvânt Thomas Regnier. "Violenţa care are loc în lumea reală nu trebuie amplificată sau încurajată online prin intermediul algoritmilor", a punctat el.

