Deschide.md

Un bărbat de 30 de ani, salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână la Orhei

deschide-md
Actualizat la:
Un bărbat de 30 de ani, salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână la Orhei

Un bărbat de 30 de ani a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână adâncă de circa 15 metri, în localitatea Vatici, raionul Orhei. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 21 august 2025, în timp ce acesta presta servicii de curățare a fântânilor.

Pentru a-l scoate la suprafață, a fost nevoie de intervenția salvatorilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). În urma căderii, bărbatul și-a fracturat brațul drept și a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă, fiind transportat la spital pentru îngrijirile necesare.

Potrivit instituției, de la începutul anului 2025, salvatorii au intervenit în nouă cazuri similare, reușind să salveze persoane căzute în fântâni.

IGSU îndeamnă populația să respecte regulile de securitate atunci când desfășoară lucrări în fântâni sau spații înguste, pentru a preveni asemenea accidente.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md