Deschide.md

Un bărbat din Chișinău, condamnat la 9 ani de închisoare pentru vânzarea heroinei

Cristina Vlah
Un bărbat din Chișinău, condamnat la 9 ani de închisoare pentru vânzarea heroinei

Un bărbat din Chișinău și-a primit pedeapsa pentru vânzare de heroină. Omul a fost condamnat la 9 ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată de către Judecătoria Criuleni, la solicitarea procurorilor PCCOCS.

Dosarul penal a fost trimis în judecată în 2023. Potrivit datelor, bărbatul, cu vârsta de 55 de ani, a fost reținut după ce a pus în vânzare drogurile, care au ajuns inclusiv la o femeie aflată în proces de reabilitare de la dependența de droguri.

Conform unui comunicat al PCCOCS, bărbatul a încercat să-și nege vinovăția și spunea că „nu avea discernământ” sau că ar avea „halucinații auditive”.

Însă, în baza probelor ofițerilor de investigație și ale procurorilor specializați, instanța de judecată l-a condamnat la pedeapsa cu închisoarea, cu asigurarea prezumției nevinovăției, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

„Anterior, la solicitarea Procuraturii municipiului Chișinău, a fost condamnat și un alt bărbat, care conducea mașina folosită la transportarea și vânzarea drogurilor de către bărbatul condamnat acum”, se menționează într-un comunicat al PCCOCS.

Atunci, „curierul” și-a recunoscut vinovăția pentru faptul că a pus în vânzare heroină, care a fost cumpărată în cadrul unei achițizii de control de către un agent sub acoperire, pentru acumularea probelor suplimentare. 

Potrivit datelor oferite de PCCOCS pentru anul 2025, în dosarele penale trimise în judecată de procurorii specializați au fost condamnate 90 de persoane; iar alte peste 90 de persoane au fost trimise în judecată pentru traficul de droguri.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md