Conform datelor prezentate, oamenii legii au fost alertați în jurul orei 19:40 în legătură cu faptul că un automobil de marca Skoda ar fi lovit un pieton, după care l-a târât pe carosabil. Urmare a impactului, șoferul a părăsit locul accidentului.
Ajunși la fața locului, medicii au preluat victima aflată în stare gravă și au transportat-o la spital.
În urma măsurilor întreprinse, polițiștii au identificat automobilul implicat. Conform datelor preliminare, la volanul acestuia s-ar fi aflat un minor de 14 ani.
Circumstanțele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite în cadrul documentării cazului.

