Deschide.md

Un complex locativ din capitală, cuprins de flăcări. Opt echipe de pompieri au fost trimise pentru lichidarea focului

Deschide.MD
Un complex locativ din capitală, cuprins de flăcări. Opt echipe de pompieri au fost trimise pentru lichidarea focului

Un incendiu s-a produs noaptea trecută în orașul Codru din mun. Chișinău. Potrivit IGSU, pentru lichidarea flăcărilor, la fața locului au intervenit 8 echipe de pompieri.

Conform datelor prezentate, în jurul orei 00:37, autoritățile au fost alertate despre un incendiu produs pe strada Măcieșilor. Potrivit primelor informații, acoperișul unui complex de locuințe de tip „town house” a fost cuprins de flăcări.

Ajunși la destinație, angajații IGSU au stabilit că arderea a cuprins suprafața aproximativă de 1000 de metri pătrați a acoperișului. În jurul orei 03:54, incendiul a fost localizat.

Din fericire, precizează autoritățile, nicio persoană nu a avut de suferit.

Potrivit primelor cercetări, incendiul a afectat acoperișul a cinci locuințe din cadrul complexului locativ. Cauza și circumstanțele arderii urmează a fi stabilite.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md