NABU a anunţat pe Telegram că directorul executiv responsabil pentru protecţia fizică şi securitatea facilităţilor Energoatom este suspectat de spălarea a peste 30 de milioane de grivne (674.000 de dolari) din 2023 până în 2025, informează Digi24.ro cu referire la Reuters.
Agenţia nu a prezentat numele acestui oficial. Nu a existat până în prezent nicio reacţie din partea Energoatom, dar anterior compania a precizat că va coopera în cadrul investigației şi că a suspendat mai mulţi angajaţi la solicitarea NABU.
De la declanşarea invaziei ruse în februarie 2022, protejarea infrastructurii energetice a Ucrainei a devenit o prioritate, în contextul în care Moscova a vizat în mod repetat linii de tensiune, transformatoare şi alte facilităţi cu rachete şi drone.
Aşa-numitul dosar Midas, despre care autorităţile susţin că a implicat o schemă de dare de mită de 100 de milioane de dolari la Energoatom, a ajuns inclusiv la persoane apropiate de preşedintele Volodimir Zelenski şi a aruncat o umbră asupra guvernului de la Kiev, într-un moment în care administrația încearcă să demonstreze că poate combate corupţia la nivel înalt.
Arestarea în februarie a fostului ministru al Energiei din perioada 2021-2025, Gherman Galuşcenko, a marcat o evoluţie majoră în acest caz. Acesta a negat că ar fi comis vreo ilegalitate.
Autorităţile anticorupţie l-au acuzat pe Timur Mindici, fostul partener de afaceri al lui Zelenski, că se afla în fruntea acestei scheme de corupţie şi de asemenea l-a desemnat pe fostul şef de personal al lui Zelenski, Andrii Iermak, drept suspect. Ambii s-au declarat nevinovaţi.

