Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 23:15. Un bărbat de 32 de ani, aflat la volanul unui microbuz Volkswagen, se deplasa din direcția satului Mereșeni spre satul Sărata-Galbenă. Acesta ar fi pierdut controlul asupra vehiculului și, ca urmare, s-a tamponat într-un copac și s-a răsturnat.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul nu deținea permis de conducere, iar testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 0,83 mg/l de alcool în aerul expirat.
În urma accidentului, conducătorul auto și o pasageră de 27 de ani au fost transportați la Spitalul Raional Hîncești pentru îngrijiri medicale. Din nefericire, un alt pasager de 30 de ani, a decedat la fața locului.
Investigațiile pe caz continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
