Deschide.md

Un muncitor a murit pe un șantier din suburbia Chișinăului. Precizări de la Premier Energy

cristina-vlah
Actualizat la:
Un muncitor a murit pe un șantier din suburbia Chișinăului. Precizări de la Premier Energy

O tragedie s-a întâmplat marți, 21 octombrie, pe un șantier privat din suburbia municipiului Chișinău. Un muncitor a decedat într-un accident la locul de muncă.

Potrivit datelor, accidentul a avut loc în timpul descărcării materialelor de construcție, când bena unei autobasculante ridicate s-a aflat periculos de aproape de conductorii unei linii electrice aeriene de medie tensiune (10 kV).

Conform unui comunicat al ÎCS „Premier Energy Distribution” SA, autoritățile competente investighează circumstanțele exacte ale tragediei. Primele constatări arată că lucrările se desfășurau în zona de protecție a rețelelor electrice fără coordonare cu Operatorul Sistemului de Distribuție, contrar prevederilor legale.

„În contextul acestui eveniment, Premier Energy Distribution face un apel ferm către toate întreprinderile de construcții, diriginții de șantier și persoanele care utilizează tehnică specială (autobasculante, automacarale, autopompe de beton etc.) să organizeze instruiri urgente și obligatorii privind regulile de securitate în apropierea rețelelor electrice”, ne anunță reprezentanții distribuitorului de energie electrică.

În acest sens, responsabilii companiei ne reamintesc că:

  • Orice lucrare în zona de protecție a rețelelor electrice poate fi efectuată doar cu acordul scris al Operatorului Sistemului de Distribuție;
  • Nerespectarea acestor reguli poate avea consecințe tragice și poate atrage răspundere administrativă sau penală;

Totodată, publicul este îndemnat să respecte câteva reguli simple, dar vitale:

  • Nu interveniți neautorizat în instalațiile electrice sau zonele de protecție ale rețelelor electrice;
  • Evitați manevrele cu utilaje în apropierea rețelelor electrice;
  • Nu manipulați obiecte înalte sau metalice sub liniile electrice;
  • Mențineți o distanță sigură față de stâlpii și conductorii liniilor electrice.

Atenție! Rețelele electrice sunt permanent sub tensiune şi prezintă un potențial pericol. Orice apropiere imprudentă poate fi fatală.

Pentru sesizări privind defecțiuni sau incidente, puteți contacta Serviciul 24h al operatorului de distribuție, la numărul de telefon: 022 43 11 11 sau la numărul local indicat în factură.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md