Deschide.md

Un nou curriculum pentru cursurile de limba română destinate migranților și refugiaților adulți

Deschide.md
Un nou curriculum pentru cursurile de limba română destinate migranților și refugiaților adulți

Cursuri de limba română pentru migranții și refugiații adulți, de la nivelul A1 la B2, vor fi dezvoltate pe baza unui curriculum elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul Consiliului Europei. Documentul pune accent pe competențele necesare în viața de zi cu zi și pe integrarea pe piața muncii, transmite IPN.

Curriculumul are la bază standardele europene în domeniul integrării lingvistice, inclusiv Cadrul european comun de referință pentru limbi (CEFR). Șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova, a menționat că documentul urmărește să sprijine migranții și refugiații adulți în dezvoltarea competențelor lingvistice necesare pentru participarea la viața societății, accesul la servicii esențiale, educație și locuri de muncă, precum și pentru exercitarea drepturilor.

Curriculumul va sta la baza elaborării materialelor didactice și a altor resurse pentru învățarea limbii române. Acesta se adresează profesorilor de limba română, organizațiilor neguvernamentale, centrelor de integrare a migranților, precum și specialiștilor implicați în elaborarea resurselor curriculare.

Inițiativa a fost lansată în 2025, la solicitarea Ministerului Educației și a Inspectoratului General pentru Migrație. Curriculumul a fost elaborat în concordanță cu Programul național privind integrarea etapizată a străinilor în Republica Moldova pentru anii 2025-2027.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md