Potrivit IGP, oamenii legii au fost alertați despre faptul că în subsolul unui bloc din sectorul Rîșcani a fost depistat cadavrul unui bărbat de 61 de ani. Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției și medicii legiști.
În urma măsurilor speciale de investigație suspectul a fost identificat și localizat. Preliminar, polițiștii au stabilit că că atât victima, cât și bănuitul, sunt persoane fără adăpost care locuiau în subsolul blocului respectiv.
Între cei doi s-ar fi iscat un conflict, în urma căruia suspectul a aplicat victimei o lovitură cu cuțitul în gât.
La reținere, acesta a manifestat un comportament agresiv și a atacat polițiștii. După somarea oamenilor legii, acesta nu s-a conformat, motiv pentru care polițiștii au tras în aer.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală, iar suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.

