Deschide.md

Un tânăr, condamnat la închisoare pentru violul unei fete de 13 ani

Cristina Vlah
Un tânăr, condamnat la închisoare pentru violul unei fete de 13 ani

Un tânăr de 21 de ani a fost condamnat la închisoare pentru violul unei minore de 13 ani. Despre acest caz ne informează cu Procuratura Generală prin intermediul unui comunicat.

Potrivit acuzatorilor de stat, sentința a fost pronunțată de o instanță din centrul țării și prevede 12 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

„Potrivit probelor administrate, fapta a avut loc la data de 25 mai 2023, într-o clădire nefinisată din apropierea unei instituții de învățământ.

Conform materialelor cauzei, condamnatul, de față cu doi prieteni de ai săi, care au urmărit agresiunile, i-a cerut copilei să întrețină cu el un raport sexual și i-a propus și bani pentru asta. După ce fata a refuzat, acesta a amenințat-o cu violența și a obligat-o să întrețină mai multe acte sexuale”, se menționează în comunicatul Procuraturii.

Potrivit rapoartelor de expertiză judiciară, tânărul i-a cauzat minorei diverse leziuni fizice și suferințe psihice.

De cealaltă parte, condamnatul nu și-a recunoscut vina în ședința de judecată.

În același timp, este de menționat că sentința nu este definitivă și poate fi atacată în condițiile legii.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md