Deschide.md

UNICEF și MEC au lansat o campanie de donație de cărți pentru copiii cu acces limitat la lectură

Deschide.MD
Actualizat la:
UNICEF și MEC au lansat o campanie de donație de cărți pentru copiii cu acces limitat la lectură

UNICEF și Ministerul Educației și Cercetării au lansat campania „O carte de la tine – o lume pentru mine” în cadrul căreia, persoanele fizice și organizațiile sunt îndemnate să doneze cărți pentru copiii cu acces limitat la lectură.

Inițiativa are loc în contextul în care doar trei din zece părinți și îngrijitori ai copiilor de până la șapte ani citesc regulat împreună cu cei mici, iar 30% dintre copii au mai puțin de trei cărți acasă, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al UNICEF se menționează că inițiativa își propune să completeze și să diversifice colecțiile de carte din aproximativ 1 400 de grădinițe din întreaga țară. Prioritate vor avea instituțiile din mediul rural și comunitățile în care copiii au acces limitat la cărți și materiale educaționale. 

Reprezentanta UNICEF în Republica Moldova, Deyana Kostadinova, a declarat că șansele copiilor nu ar trebui să depindă de numărul de cărți pe care familia le are sau și le poate permite sau de grădinița pe care o frecventează. Potrivit acesteia, campania își propune să contribuie la reducerea acestor inegalități prin implicarea persoanelor, companiilor și instituțiilor în crearea unei resurse de care să poată beneficia generații întregi de copii.

Cărțile donate vor fi utilizate atât la grădiniță, cât și acasă. Educatorii le vor integra în activitățile zilnice de lectură și dezvoltare a limbajului, iar copiii le vor putea împrumuta pentru a citi împreună cu familiile lor. O parte dintre cărți va ajunge direct la familiile cu resurse financiare limitate.

Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a menționat că autoritățile își propun să asigure suficiente cărți pentru copii în toate grădinițele, inclusiv în cele din localitățile mici și comunitățile cu resurse limitate, iar prin campania „O carte de la tine – o lume pentru mine” acest efort va fi extins și către familii.

Cărțile sunt colectate la standurile amenajate în sediile librăriilor Cărturești. Volumele pot fi cumpărate și online de pe site-ul librăriei, carturesti.md, iar reprezentanții acesteia se vor ocupa pe donație. Companiile, fundațiile sau grupurile care vor să ofere loturi mai mari de cărți pot contacta direct echipa UNICEF.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md